S.N. Lazarev Diagnosticarea Karmei (Cartea a doua. Partea 1). Karma pură.

Login
Registration

Diagnosticarea Karmei 1

(Excerpt)

INTRODUCERE

Astăzi, succesele medicinei alopate sunt de netăgăduit. Unul din principalele obiective ce-i stau în faţă îl constituie depistarea bolii într-un stadiu incipient, ceea ce contribuie la sporirea şanselor de vindecare. Rămâne însă nerezolvată

problema înţelegerii a ceea ce reprezintă boala, care sunt cauzele ei şi ce trebuie făcut pentru ca ea să nu apară. Un important pas înainte 1-a făcut medicina contemporană, atunci când medicii au înţeles faptul că tratarea izolată a unui

organ este lipsită de perspective, întrucât se îmbolnăveşte întregul organism şi, prin urmare, trebuie tratat organismul ca un tot unitar. Legat de aceasta a crescut interesul pentru medicina orientală, unde terapia era direcţionată asupra întregului organism. Medicii au fost nevoiţi să ia contact cu noţiuni ca meridiane şi canale energetice. Perceperea organismului nu numai ca un sistem fizic, dar şi energetic, a început să pătrundă treptat în conştiinţa fiecărui medic.

Conform medicinei orientale, omul reprezintă, mai întâi de toate, un sistem energetic în interacţiune cu întreaga lume. Dezvoltarea ulterioară a medicinei alopate a dus la conştientizarea faptului că la baza îmbolnăvirii stă scăderea imunităţii, inclusiv bolile oncologice fiind provocate de tulburări ale sistemului imunitar. Sistemul imunitar este legat de energia organismului şi depinde de aceasta. Diagnosticarea şi influenţarea sistemului energetic reprezintă domenii de perspectivă ale medicinei contemporane. Există însă şi alţi factori de care depinde starea fizică a organismului.

Cu multe sute de ani în urmă, Avicenna a făcut un experiment punând o oaie la o anumită distanţă de un lup. Peste trei zile, oaia a murit, deşi, din punct de vedere fizic, era sănătoasă. Este clar că ceea ce noi numim conştiinţă, psihic poate determina într-o măsură considerabilă starea organismului. Păstorii din Asia Centrală aveau următoarea metodă de tratament. Când, după o naştere ratată, oaia bolnavă nu se mai putea ridica şi nici un fel de leacuri nu-i erau de ajutor, i se aducea, în locul mielului mort, unul viu, luat de la o altă oaie. Ea îl hrănea şi-1 îngrijea şi, astfel, se înzdrăvenea. Înseamnă că ceea ce noi numim psihic poate fi de ajutor atunci când nu au efect medicamentele. La om, al cărui nivel de dezvoltare psihică este incomparabil mai mare decât la animale, acest efect este, în mod logic, de câteva ori mai puternic.

Fără cunoaşterea legilor existenţei psihicului uman nu este posibilă dezvoltarea armonioasă a medicinei contemporane. O etapă importantă în elucidarea modului în care psihicul omului este legat de sănătatea acestuia a fost parcursă

graţie experimentelor lui Franz Mesmer şi Sigmund Freud. Potrivit teoriei lui Mesmer, o deosebită influenţă asupra sănătăţii omului o au nu numai emoţiile puternice, stresurile, dar şi cele nesemnificative. Este foarte important să înţelegem cât de profund pătrund ele în psihic. Ca urmare, influenţele profunde au o înrâurire serioasă asupra sănătăţii omului. Sigmund Freud a făcut o descoperire care a dus la unirea psihologiei cu medicina. El a demonstrat că structurile subconştiente profunde sunt conduse de legi proprii şi că un stres suferit în trecut nu dispare niciodată, ci se păstrează şi poate provoca, în timp, o maladie. Mi-am început cercetările în domeniul bioenergiei cu aproximativ cincisprezece ani în urmă. Punctul de vedere iniţial era următorul: organul bolnav poate fi influenţat nu numai cu ajutorul medicamentelor sau al mijloacelor fizioterapeutice, ci şi prin mijloace energetice, trimiţând fluxuri bioenergetice printr-o concentrare a voinţei. În anii '80, în

domeniul bioenergiei, care traversa aceleaşi etape ca şi medicina alopată, s-a ajuns la înţelegerea faptului că trebuie acţionat asupra întregului organism. Mai mult: cu cât se efectua mai devreme corecţia energetică, cu atât era mai uşor

de tratat boala. În 1986 am făcut o tentativă de diagnosticare precoce a bolilor cercetând starea energetică a organismului. Am constatat că analiza biocâmpurilor informaţional-energetice permite vizualizarea bolii cu mult înaintea oricărei aparaturi sofisticate. Prin urmare, pentru dezvoltarea în continuare a diagnosticării precoce, era necesară aplicarea metodelor care determină starea informaţional-energetică a organismului. Lucrând neîntrerupt în această direcţie, încercam să obţin un diagnostic exact şi timpuriu al bolii, abordând nivelurile cele mai fine ale structurilor informaţ ionalenergetice.

În anul 1990 am atins, prin cercetările mele, o treaptă absolut nouă când am descoperit în structurile informaţionalenergetice, care înconjoară fiinţa umană, deformaţii specifice biocâmpurilor care determinau apariţia bolilor şi a tulburărilor

stării fizice. Îndepărtarea deformaţiilor pe cale bioenergetică dădea rezultate terapeutice de excepţie. Însă ulterior am ajuns la concluzia că structura fiinţei umane este mult mai complexă şi că tocmai structurile informaţional-energetice determină starea fizică a organismului, adică boala începe la nivelul in formaţional-energetic al biocâmpurilor. Continuându-mi cercetările, am descoperit o regulă interesantă: acţionând asupra structurilor biocâmpurilor, se modifica nu numai starea fizică a omului, ci şi starea sa emoţională, caracterul său, dar şi evenimentele în care el era implicat, adică ceea ce noi numim destin. Prin urmare, la nivelul biocâmpurilor, starea fizică,

emoţională şi psihică a omului reprezintă o formaţiune unică, în care componentele sunt interdependente. Acest lucru mi-a permis să explic de ce răbufnirile psihice şi emoţionale pot avea o înrâurire atât de puternică asupra stării fizice a omului. Înseamnă că, în timpul tratamentului, acţionăm nu numai asu pra trupului, ci, într-o oarecare măsură, şi asupra emoţiilor şi a psihicului omului. Reciproca este şi ea cu atât mai adevărată. Influenţând intelectul, psihicul şi stările emoţionale ale omului, noi acţionăm, de fapt, asupra stării sale fizice. În anul 1991 am făcut o descoperire al cărei sens este următorul: la nivel informaţional-energetic părinţii, copiii, nepoţii reprezintă un tot unitar. Psihicul, trăirile emoţionale

şi comportamentul părinţilor influenţează psihicul, starea emoţională şi fizică a copiilor. Prin urmare, modificând psihicul părinţilor, se poate modifica starea fizică a copiilor. Cercetările efectuate au demonstrat că nu codul genetic

reprezintă principalul transmiţător al informaţiilor. Un rol nu mai puţin important în acest sens îl au procesele informaţional-energetice. Pornind de la acest fapt, se poate vorbi de un genotip al biocâmpurilor, mult mai voluminos decât cel fizic

şi care transmite din generaţie în generaţie emoţiile, caracte rul şi chiar concepţiile de viaţă. Acest lucru mi-a permis să stabilesc o conexiune între pedagogie, psihologie, psihiatrie, fiziologie şi alte ştiinţe care au ca obiect de studiu omul.

De fapt, am reuşit să descopăr mecanismul karmei despre care s-a amintit în diverse surse, dar pe care nimeni n-a reuşit până acum să-1studieze. În urma unor îndelungate cercetări, confirmate de practica vindecării bolnavilor, s-a conturat mecanismul care face legătura între gândurile, emoţiile, comportamentul omului şi bolile sale şi ale propriilor copii. Omul reprezintă nu doar un înveliş fizic, ci şi un înveliş al biocâmpurilor informaţional-energetice. Dacă pentru învelişul fizic importante sunt caracteristicile spaţiului, pentru învelişul biocâmpurilor importanţi sunt parametri temporali. Corpul fizic se întinde în spaţiu, iar corpul biocâmpurilor - în timp. Comiţând anumite fapte, materializându-şi gândurile şi trăirile emoţionale în planul fizic, omul îşi influenţează corpul său temporal, adică, altfel spus, prin comportamentul său, prin emoţiile sale el acţionează asupra propriului său viitor. Concepţia despre lume a omului, emoţiile sale acţionează asupra corpului temporal mai puternic decât faptele fizice. În aceasta constă mecanismul karmei, a cărui descriere aproximativă o putem găsi în diverse cărţi. Dacă am porni de la acest fapt, atunci formarea unei concepţii adevărate despre lume şi a unor reacţii emoţionale capătă, pentru supravieţuirea şi dezvoltarea omenirii, o importanţă cu mult mai mare decât toate cuceririle medicinei contemporane. Aceste cercetări permit cumularea cunoştinţelor despre om într-un sistem unitar şi, respectiv, descoperirea unor noi perspective.